Un român reținut în Rusia ar fi spionat pentru Ucraina: FSB susține că tânărul a transmis informații despre apărarea aeriană

V. E.
Sursa foto: pixabay.com

Serviciile secrete ruse afirmă că bărbatul de 22 de ani colabora cu un ofițer de informații ucrainean și intenționa să se alăture armatei din Kiev

Un cetățean român în vârstă de 22 de ani a fost reținut de autoritățile din Rusia, în orașul Soci, fiind acuzat că a transmis informații militare către serviciile de informații ale Ucrainei. Potrivit FSB, bărbatul ar fi colaborat cu un ofițer superior ucrainean și ar fi furnizat coordonate privind pozițiile instalațiilor rusești de apărare aeriană.

Detalii din ancheta autorităților ruse

Conform presei de stat ruse, tânărul – născut în 2002 – ar fi identificat și transmis locația unei unități de apărare aeriană aflate între Soci și Adler. În cadrul unei înregistrări video difuzate de FSB, acesta declară că a recunoscut locul în apropierea unei intersecții și că ulterior a localizat zona pe hartă pentru a transmite datele către Ucraina.

„Numele lui este Vladimir, este un ofițer superior de informații al Ucrainei”, a declarat românul în limba engleză, potrivit unei înregistrări publicate de Centrul de relații publice al FSB.

Informațiile ar fi fost transmise în vara anului 2024, iar în schimb, tânărul ar fi primit promisiunea de a fi ajutat să părăsească teritoriul Federației Ruse, cu intenția ulterioară de a se înrola în Forțele Armate ale Ucrainei.

Cazul este tratat ca o infracțiune de spionaj

Autoritățile ruse au deschis un dosar penal împotriva românului în baza articolului 276 din Codul penal al Federației Ruse, care vizează faptele de spionaj. Pedeapsa prevăzută de acest articol poate merge până la 20 de ani de închisoare, în funcție de gravitatea acuzațiilor.

Propagandă sau realitate?

Informațiile au fost publicate de agenția rusă TASS, considerată principalul canal de propagandă al Kremlinului, și sunt însoțite de o înregistrare video difuzată de FSB. Deocamdată, nu există o reacție oficială din partea autorităților române sau ucrainene cu privire la acuzațiile formulate de partea rusă.


Potrivit unui comunicat citat de agenția de presă TASS și difuzat de Centrul de relații publice al FSB, un tânăr român a fost reținut în Rusia pentru presupuse fapte de spionaj în favoarea Ucrainei.

Distribuie acest articol